În cursul anului 2016, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Asociația OPTAR (Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România) au semnat un Protocol de Colaborare în scopul realizării unui ghid metodologic de reglementare a proiectării, execuției, utilizării și mentenanței lucrărilor de infrastructură pentru biciclete ca parte integrantă din procesul de dezvoltare durabilă în România, document propus fi promovat prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.

Promovarea ghidului metodologic sus menționat este considerată absolut necesară în contextul în care în Romania nu există reglementări actualizate privind respectarea unor standarde de calitate privind executarea infrastructurii pentru biciclete.

Din această cauză, de foarte multe ori, investițiile în astfel de lucrări nu au atins obiectivul de încurajare a utilizării bicicletelor ca mod de transport la nivelul localităților. Promovarea ghidului metodologic ce face obiectul colaborării dintre cele două entități va veni în sprijinul autorităților locale, proiectanților și constructorilor pentru a întelege nevoile utilizatorilor de biciclete și de a realiza lucrări conforme din care să rezulte o infrastructură viabilă pentru biciclete.

Până în prezent a fost elaborată o primă variantă a proiectului de ghid, pe baza căreia va fi deschisă procedura de consultare a actorilor relevanți, astfel încât să fie atinse cerințele de calitate. În cea de a doua fază, după ce proiectul de ghid va fi consolidat, va fi inițiată procedura de consultare  stabilită conform prevederilor legale pentru promovarea documentului prin Ordin al ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene.

Pe 19 iulie are loc la sediul MDRAPFE reuniunea de consultare publica privind proiectul de ghid metodologic de reglementare a proiectării, execuției, utilizării și mentenanței lucrărilor de infrastructură pentru biciclete.

Observații și propuneri de completare/modificare pot fi făcute pe adresa cristina.balan@mdrap.ro.

 

Publicat Marti, 18 Iulie 2017