Prioritatile de guvernare, discutate de viceprim-ministrul Sevil Shhaideh cu administratia publica locala

Vineri, 17 Februarie 2017

I Foto I

Doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, s-a întâlnit vineri, 17 februarie a.c., la Pitești și Târgoviște, cu reprezentanții administrației publice locale din județele Argeș și Dâmbovița. Discuțiile au vizat primele măsuri adoptate din Planul de Guvernare, prioritățile Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene pentru anul în curs și problemele specifice din județ. Au fost purtate discuții și găsite soluții în vederea eficientizării activității publice locale.

„Am adoptat deja majoritatea măsurilor aferente primului trimestru din Programul de Guvernare. Sunt măsuri cu efecte în plan social, în sectorul public local, în economie și sănătate”, a declarat viceprim-ministrul Shhaideh.

Dintre acestea amintim creșterea salariului minim de la 1.250 la 1.450 de lei, creșterea cu 20% a salariilor din administrația publică, aplicarea legii privind creșterea cu 15% a salariilor din educație, eliminarea impozitului pe venit pentru angajații sezonieri care sunt păstrați în câmpul muncii pentru tot anul, eliminarea plății CASS pentru veniturile suplimentare obținute (din investiții, dividende, dobânzi etc) de către salariați, pensionari și cei cu activități independente și programul „Prima chirie”, pentru cei care își găsesc un loc de muncă la peste 50 km de domiciliul curent. O altă măsură adoptată a fost creșterea pensiei minime de la 400 la 520 de lei, începând cu 1 martie 2017.

În domeniul administrației publice locale este prevăzută ca măsură legislativă adoptarea Codului administrativ. În luna ianuarie, a fost aprobată a doua etapă a Programului Național de Dezvoltare Locală, care include 9.500 de obiective, cu accent pe investițiile în educație și sănătate. Sunt prevăzute 2.500 de creșe și grădinițe și 2.000 de unități de învățământ preuniversitar, care necesită investiții pentru obținerea autorizațiilor de funcționare și pentru desfășurarea în bune condiții a procesului educațional și alte 5.000 de obiective din domeniile eligibile ale programului. Pentru aceste lucrări se asigură finanțarea multianuală, până la finalizarea acestora, dar în paralel, continuă finanțarea pentru obiectivele cuprinse în prima etapă a programului.

Programul are alocat, în acest an, un buget de 2 miliarde de lei. Restul de până la 30 de miliarde de lei reprezintă credite de angajament, adică sume prevăzute pentru următorii ani, având în vedere că unele proiecte finanțate au implementare multianuală. Bugetul a fost fundamentat pe baza solicitărilor de anul trecut.

Referitor la fondurile europene, prioritare sunt măsurile care vor duce la creșterea absorbției pentru cadrul financiar 2014-2020: lansarea, în acest an, a apelurilor de proiecte pentru toate liniile de finanțare, acreditarea, până la 1 iulie a.c., a tuturor autorităților de management ale programelor europene și achitarea fără întârzieri a facturilor depuse de beneficiarii programelor. Pentru anul 2017 este prevăzută rambursarea, până la sfârșitul anului, a unei sume de 5,2 miliarde euro.

Programul în teritoriu al viceprim-ministrului Sevil Shhaideh continuă sâmbătă, 18 februarie a.c., la Ploiești.