POR 2014-2020: municipiul Brasov va achizitiona 26 de troleibuze de 18 metri

Vineri, 17 Mai 2019

26 de troleibuze articulate, de 18 metri, care vor deservi rutele de transport public cu numerele 1, 2, 6 și 31 din municipiul Brașov, vor fi achiziţionate cu fonduri europene asigurate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).

Ordinul de finanţare a proiectului a fost semnat astăzi, 17 mai, de ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, iar investiţia va fi implementată de MDRAP (în calitate de lider de parteneriat) şi municipiul Brașov (în calitate de partener).

Obiectivul proiectului îl reprezintă îmbunătățirea transportului public local în Brașov, valoarea finanțării nerambursabile este de 77.009.789 lei, iar perioada de implementare - de 36 de luni. Proiectul a fost depus în cadrul apelului cu numărul POR/2018/4/4.1/3/în parteneriat, Obiectivul specific 4.1 „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă” din Axa prioritară 4 ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” a POR 2014-2020.

* * *

POR 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare. Alocarea estimată se ridică la 8,38 miliarde euro, din care 6,86 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin FEDR, iar 1,52 miliarde de euro - contribuția națională. Autoritatea de Management a programului funcționează la nivelul MDRAP.

POR 2014-2020 finanțează proiecte care contribuie la obiectivul general de creştere a competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să-şi poată gestiona în mod eficient resursele şi să-şi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.