POR 2014-2020: Fonduri europene pentru DJ 191C din Salaj

Vineri, 23 Iunie 2017

Un nou contract de finan┼úare cu fonduri europene pentru îmbun─ât─â╚Ťirea infrastructurii rutiere de importan╚Ť─â regional─â a fost semnat ast─âzi de doamna viceprim-ministru Sevil Shhaideh, ministrul dezvolt─ârii regionale, administra┼úiei publice ┼či fondurilor europene (MDRAPFE).

Proiectul va fi implementat prin Programul Opera┼úional Regional 2014-2020 (POR), gestionat de MDRAPFE, ┼či vizeaz─â reabilitarea ┼či modernizarea drumului jude┼úean DJ 191C: Nu┼čfal─âu – Crasna – Zal─âu – Creaca (jud. S─âlaj), în vederea îmbun─ât─â┼úirii condi┼úiilor de trafic, a cre┼čterii siguran┼úei rutiere, a dezvolt─ârii economice a zonei de nord-vest a jude┼úului S─âlaj ┼či a îmbun─ât─â┼úirii condi┼úiilor de trai pentru cei peste 88.000 de locuitori din comunele traversate de DJ 191C pe cele dou─â tronsoane de drum propuse spre reabilitare.

Astfel, vor fi reconstrui┼úi/moderniza┼úi 36,816 km de drumuri jude┼úene conectate la re┼úeaua transeuropean─â de transport (TEN-T), se vor reabilita podurile ┼či pode┼úele, se vor realiza elementele de stabilizare a terenului ┼či a celor de colectare/dirijare a apelor ┼či vor fi aplicate elementele de semnalizare orizontal─â/vertical─â corespunz─âtoare, pe DJ 191 C, tronsonul cuprins între intersec┼úia cu DJ 191 D din localitatea Nu┼čfal─âu (km 0+000) pân─â la intersectia cu centura municipiului Zal─âu (km 28+115,55) ┼či tronsonul de la ie┼čirea din municipiul Zal─âu (km 41+324,66) pân─â la intersec┼úia cu DJ 108A (km 50+025) din localitatea Creaca.

Valoarea total─â a investi┼úiei este de 120.812.270,74 de lei, din care valoarea finan┼ú─ârii nerambursabile alocate de MDRAPFE - AM POR este de 118.003.231,20 de lei (reprezentând 98% din valoarea eligibil─â a proiectului).

Pân─â în prezent, au fost semnate contracte de finan┼úare de aproape un miliard de lei pentru drumuri jude┼úene care urmeaz─â s─â fie reabilitate/modernizate prin POR 2014-2020, Axa prioritar─â 6 - Îmbun─ât─â┼úirea infrastructurii rutiere de importan┼ú─â regional─â, Prioritatea de investi╚Ťii 6.1 – Stimularea mobilit─â╚Ťii regionale prin conectarea nodurilor secundare ╚Öi ter╚Ťiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

* * *

În Programul de Guvernare sunt prev─âzute, prin intermediul Programului Opera╚Ťional Regional, 8.25 de miliarde de euro pentru îndeplinirea unor obiective precum:

• 3.000 de IMM-uri sprijinite pentru construc╚Ťia/modernizarea ╚Öi extinderea spa╚Ťiului de produc╚Ťie/servicii IMM, inclusiv dotare cu instala╚Ťii, echipamente (inclusiv sisteme IT), utilaje, ma╚Öini, inclusiv noi tehnologii;

• peste 100.000 gospod─ârii reabilitate termic;

• peste 45 monumente istorice reabilitate;

• 3 spitale regionale nou construite;

• 122.000 de elevi, studen┼úi care vor beneficia de infrastructura educa┼úional─â modernizat─â;

• peste 5,76 milioane de hectare cadastrate;

• 2.100 km de drumuri jude╚Ťene modernizate pentru 1 milion de cet─â╚Ťeni;

• 280 de ambulatorii ┼či 35 de unit─â┼úi de primiri urgen┼úe reabilitate/modernizate/extinse;

• peste 270.000 de persoane care vor beneficia de construc╚Ťia/reabilitarea/ modernizarea/extinderea/dotarea centrelor comunitare integrate socio-medicale.