POR- S-a lansat apelul de proiecte pentru extinderea sistemului de cadastru

Miercuri, 13 Septembrie 2017

Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional (AM POR) a lansat, marti,  12 septembrie, apelul de proiecte cu numărul POR/2017/11/11.1/1, Axa prioritară 11 – Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară, Prioritatea de investiții 11.1 – Consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă.

Această prioritate de investiții va fi implementată de Autoritatea Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), prin intermediul unui proiect major, destinat să completeze obiectivul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară. ANCPI va colabora, în acest sens, cu unitățile subordonate, în conformitate cu legislația în vigoare.

Alocarea apelului este de 312,89 milioane euro, din care 265,96 milioane euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 46,93 milioane reprezintă cofinanțare de la bugetul de stat.

Proiectul va avea mai multe componente, printre care cea de integrare a datelor existente, extinderea înregistrării sistematice în zonele rurale, îmbunătățirea serviciilor de înregistrare a proprietăților. Beneficiarii subsidiari sunt autoritățile publice locale și cetățenii din mediul rural.

Având proprietatea înregistrată, populația din zonele intervenției va putea beneficia de îmbunătățirea condițiilor economice și sociale, în condițiile securizării statutului proprietății. Totodată, procesul duce la clarificarea situației terenurilor, cu impact pozitiv asupra bugetelor locale.

În plus, vor fi create condiții optime pentru realizarea programelor și proiectelor de dezvoltare regională și națională, a investițiilor în infrastructură și în alte domenii: agricultură, mediu, turism, agroturism. În acest fel, sunt îndeplinite pre-condiții necesare pentru accesaera fondurilor alocate României prin alte programe europene sau guvernamentale. Ghidul Solicitantului conține informațiile specifice necesare în vederea deschiderii apelului de proiecte POR/2017/11/11.1/1 referitoare la specificitatea proiectului major, modalitatea de completare și de depunere a cererii de finanțare, condiții de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare şi contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucțiuni de completare a Cererii de finanțare de către solicitantul eligibil.

Depunerea cererilor de finanțare se face utilizând sistemul electronic - aplicația MYSMIS.

Depunerea proiectelor se va face începând cu data de 16.10.2017, ora 12.00. Cererile de finanțare vor putea fi transmise până la data de 15.01.2018, ora 12.00.

* * *

Programul Operațional Regional 2014-2020 este unul dintre programele operaționale implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții şi gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), în calitate de Autoritate de Management.