PNDL - investitii in infrastructura de educatie din Buzau

Miercuri, 27 Februarie 2019

Peste 150 de elevi din jude┼úul Buz─âu vor beneficia, începând de ast─âzi, 27 februarie, de condi┼úii moderne de înv─â┼ú─âmânt, datorit─â recep┼úion─ârii ┼×colii Gimnaziale Pitulicea din comuna Glodeanu S─ârat.

Lucr─ârile de reabilitare, modernizare, extindere ┼či dotare a acestei unit─â┼úi de înv─â┼ú─âmânt s-au realizat prin fondurile alocate de Ministerul Dezvolt─ârii Regionale ┼či Administra┼úiei Publice (MDRAP), prin etapa I a Programului Na┼úional de Dezvoltare Local─â (PNDL).

Valoarea totală a investiţiei este de aproape 2 milioane de lei.

La nivelul Guvernului, privim educa╚Ťia ca pe un factor strategic de dezvoltare. Pentru c─â educa┼úia a fost ┼či va r─âmâne un domeniu de interes major, mereu pe agenda public─â ┼či o prioritate de guvernare. Este imperios necesar ca to┼úi copiii s─â beneficieze de condi┼úii decente în ┼čcoli pentru c─â, investind în înv─â┼ú─âmânt, investim, de fapt, în noi ┼či în viitorul nostru”, a men┼úionat viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvolt─ârii regionale ┼či administra┼úiei publice.

* * *

Pân─â la aceast─â dat─â, prin cele dou─â etape ale PNDL s-au realizat, la nivel na┼úional, 576 de unit─â┼úi de înv─â┼ú─âmânt (cre┼če, gr─âdini┼úe, ┼čcoli ┼či licee), din cele 3.427 pentru care s-au semnat contracte de finan┼úare.

PNDL este un program de finan╚Ťare multianual, coordonat de Ministerul Dezvolt─ârii Regionale ┼či Administra┼úiei Publice, ce are ca obiectiv general echiparea unit─â┼úilor administrativ-teritoriale cu toate dot─ârile tehnico-edilitare, de infrastructur─â educa┼úional─â, de s─ân─âtate ┼či de mediu, sportiv─â, social-cultural─â ┼či turistic─â, administrativ─â ┼či de acces la c─âile de comunica┼úie, în vederea asigur─ârii unui climat investi╚Ťional atractiv pentru localit─â╚Ťile României.

Pot beneficia de finan╚Ťare, în cadrul PNDL, unit─â┼úile administrativ-teritoriale reprezentate de autorit─â┼úile administra┼úiei publice locale, respectiv comunele, municipiile ┼či ora┼čele, inclusiv pentru satele componente ale acestora, jude┼úele, precum ┼či unit─â┼úile administrativ-teritoriale membre ale asocia┼úiilor de dezvoltare intercomunitar─â, constituite în condi┼úiile legii, pentru investi┼úiile realizate prin asocia┼úiile de dezvoltare intercomunitar─â.