A fost modificat Ghidul Solicitantului - Conditii specifice de accesare a fondurilor in cadrul apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2

Marti, 25 Iulie 2017

În 25.07.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2, ce conţine condiţii specifice pentru accesarea fondurilor în cadrul priorităţii de investiţii 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale.

Astfel, principalele modificări prevăd:

• completarea prevederilor ghidului specific Priorității de investiții 6.1, cu referiri la posibilitatea încheierii de acorduri de parteneriat de colaborare între solicitanții de finanțare (consilii județene) și administrații bazinale de ape pentru suprafețe aflate în administrarea acestora și în proprietatea Statului român, asupra cărora se intervine prin proiectul propus spre finanțare prin POR 2014-2020.

• acordul de parteneriat va putea fi anexat la documentație inclusiv în perioada de verificare a documentației la Autoritatea de Management pentru POR, cu încadrarea cheltuielilor aferente lucrărilor în albiile râurilor în categoria celor eligibile.

• eliminarea obligativității depunerii auditului rutier ca anexă la cererile de finanțare propuse spre finanțare prin PI 6.1.

• modificarea procentului prevăzut de ghidul specific pentru încadrarea proiectelor finanțabile în limita de 150% pentru PI 6.1.

• actualizarea formei de contract - Clauze generale si clauze specifice POR.

• rectificarea unor erori materiale în cadrul formei orientative de contract de finanțare. A fost modificat art. 13, alin. (2) din Anexa 1 - Condiții generale POR prin specificarea posibilității rezilierii contractului de finanțare în cazul în care lansarea achiziției privind realizarea proiectului tehnic sau a achiziției principale de lucrări/ echipamente în cadrul proiectului nu se realizează în termen de maximum 6 luni de la intrarea în vigoare a contractului de finanțare, conform solicitării. S-a reformulat Art. 2 (2)- Condiții generale ale contractului cu privire la perioada de implementare a contractului. În acest sens, este necesară modificarea Anexei 6.1.5 a ghidului specific pentru a fi corelată cu Anexa 10.8 din cadrul ghidului general.

• textul ghidului specific a fost modificat prin includerea, la momentul contractării, a formularului nr. 1 - Fişă de fundamentare. Proiect propus la finanţare/ finanţat din fonduri europene în conformitate cu HG.93/2016 în vederea obținerii vizei de CFP.

• eliminarea unor documente obligatorii solicitate în cadrul etapei precontractuale, având în vedere principiul contractării la faza de studiu de fezabilitate.

• extinderea termenului din cadrul etapei precontractuale de 30 zile calendaristice în cazul în care este necesară actualizarea/ emiterea Hotărârilor de Guvern (HG) pentru demonstrarea drepturilor reale aferente proprietății publice și respectiv pentru obținerea autorizației de construire. Aceste documente pot fi aduse inclusiv în cadrul etapei de contractare, dar nu mai târziu de 60 de zile calendaristice calculate de la data primirii notificării privind demararea etapei precontractuale. În acest sens, solicitantul trebuie să demonstreze faptul că au fost realizate demersurile necesare pentru emiterea/ actualizarea respectivelor hotărâri, cel târziu în termenul prevăzut în cadrul etapei precontractuale pentru transmiterea documentelor solicitate.

• actualizarea Modelului A –Opisul cererii de finanțare.

Forma consolidată a Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2 este publicată pe site-ul www.inforegio.ro. Restul condițiilor și prevederilor din Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR 2016/6/6.1/2 rămân neschimbate.